Începând cu 30 octombrie 2024, Uniunea Europeană va aplica taxe de până la 35,3% pentru electricele fabricate în China

Autor: Ionuț Vîlciu 30 oct. 2024 Știri auto
Începând cu 30 octombrie 2024, Uniunea Europeană va aplica taxe de până la 35,3% pentru electricele fabricate în China

Uniunea Europeană a aprobat taxele finale ce vor fi aplicate mașinilor electrice fabricate în China. Legea a fost promulgată, iar taxele intră în vigoare începând cu data de 30 octombrie 2024.

Uniunea Europeană a promulgat noua lege referitoare la taxele ce vor fi aplicate mașinilor electrice produse în China. Noua legislație a fost publicată în noaptea de marți spre miercuri (29-30 octombrie 2024), iar taxele vor intra în vigoare începând cu ziua de 30 octombrie 2024 pentru următorii cinci ani, potrivit Euronews.

Între timp, oficialii de la Bruxelles vor continua negocierile cu Beijingul în încercarea de a asigura un acord privind prețurile minime care pot înlocui tarifele. Cu toate acestea, această soluție, susținută de Germania, este extrem de complexă și ar fi dificil de implementat în realitate.

Taxele vor varia în funcție de producător, astfel că valoarea lor maximală va fi de 35,3%. Ele se vor aplica separat de actuala taxă vamală de 10% pentru mașinile electrice importate din China. Valoarea cumulată a celor două taxe va ajunge la valoarea maximă de 45,3%.

Nu doar producătorii chinezi vor fi afectați

Noile taxe nu vor fi aplicate doar constructorilor originari din China, ci orice mașină produsă în această țară va fi supusă taxelor, indiferent de producător. Cu toate acestea, valoarea taxelor va fluctua în funcție de producător. Spre exemplu, Tesla este supusă celor mai mici taxe (7,8%), în timp ce SAIC, compania care deține și brandul MG, va trebui să suporte taxa maximală de 35,3%.

Executivul susține că aceste tarife suplimentare sunt necesare pentru a compensa efectele subvențiilor pe care susține că Beijingul le infuzează la scară largă în industria sa auto domestică. Ajutorul financiar generos a permis producătorilor chinezi să-și vândă mașinile la prețuri artificial mai mici în comparație cu concurenții lor europeni, atestă Comisia Europeană.

China nu este de acord cu noile taxe și speră să continue discuțiile cu Uniunea Europeană pentru a analiza posibilitățile. De cealaltă parte, statul chinez ar putea reacționa în mod propriu. În urmă cu câteva luni, presa internațională scria despre un posibil răspuns al Chinei, prin care să taxeze toate mașinile cu motoare mai mari de 2.5 litri importate din UE.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide